marți, ianuarie 14, 2025
Diverse

La finele acestei luni, la Mihăeşti, se va desfăşura cea de-a doua ediţie a „Festivalului Peştelui”

1.52KVizualizari
Primarul Constantin Bărzăgeanu a anunţat că, la finele acestei luni, la Mihăeşti, va avea loc cea de-a doua ediţie a „Festivalului Peştelui”. Potrivit alesului PNL, evenimentul va beneficia, din nou, de finanţare europeană, printr-un proiect depus pe FLAG (Grupul de Acţiune Locală de Pescuit) Lotru – Olt Mijlociu. Şi în 2022, manifestarea va avea două componente: gastronomică (iar în acest sens toţi cei care vor fi prezenţi vor gusta cele mai delicioase mâncăruri din peşte) şi muzicală (pe scena amplasată în aer liber urmând a urca mai mulţi artişti de seamă din show-biz-ul autohton). Constantin Bărzăgeanu a mai menţionat că şi în acest an evenimentul va beneficia de promovare pe Etno TV.
„Şi anul acesta, Festivalul Peştelui, de la Mihăeşti, se va desfăşura în ultimul week-end din lună, în speţă, pe 27-28 august. În 2022, se va desfăşura cea de-a doua ediţie, dar în proiect mai sunt cuprinse încă trei evenimente asemănătoare, care se vor derula în 2023, 2024 şi 2025. Compania care a câştigat licitaţia pentru organizarea acestora se va ocupa de contractarea artiştilor, dar şi de partea gastronomică, în speţă, de închirierea spaţiilor pentru societăţile comerciale care vor servi oamenii cu mâncare cu specific piscicol. În plus, firma respectivă se va ocupa şi de promovarea festivalului pe Etno TV, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut. Din câte am înţeles, lista invitaţilor pentru evenimentul din 2022 se află în curs de finalizare şi va fi anunţată în curând. În ceea ce ne priveşte, Primăria Mihăeşti va asigura doar energia electrică în zona respectivă şi asistenţa medicală, pentru orice necesitate. În cazul în care va fi caniculă, probabil că legea ne va obliga să facem şi două puncte cu apă potabilă pentru toţi oamenii care vor fi prezenţi. Îmi aduc aminte că, în 2021, lucrurile au fost mult mai complicate, în condiţiile în care ne aflam în perioada grea de pandemie. Astfel, în zonă, am deschis un centru de vaccinare şi testare, iar în plus am oferit măşti gratuite pentru participanţi”, a precizat primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu.
Anul trecut, la „Festivalul Peştelui” de la Mihăeşti au fost prezenţi artişti importanţi din show-biz-ul autohton, în acest caz fiind vorba de Cream, Kamara, Andrei Ştefănescu şi trupa Alb Negru.