În iulie 2022, primarul Florin Mărăcine a obţinut finanţare, prin programul „Anghel Saligny”, pentru două investiţii importante pentru localitatea Galicea. Din punct de vedere al valorii, pe primul loc s-a aflat proiectul de introducere a canalizării în satele Bratia Vale și Cocoru și de construire a unei stații de epurare pentru satele Cremenari și Bratia Deal, pentru care Ministerul Dezvoltării a alocat 154 de miliarde de lei vechi. În plus, alesul PSD a mai beneficiat de sprijin financiar de la Guvern şi pentru asfaltarea a 7,3 km de drumuri de interes local, în acest caz suma aprobată fiind de 105 miliarde de lei vechi.
Zilele trecute, primarul din Galicea, Florin Mărăcine, a postat un mesaj pe Facebook, în care a reamintit faptul că luna aceasta, mai precis pe 23 iulie, s-a împlinit exact 1 an de la semnarea contractului de finanţare pentru proiectul de asfaltare. „A trecut un an şi suntem aproape de finalizarea modernizării celor 7,3 km!”, a transmis social-democratul, alături de câteva fotografii de la momentul când a parafat documentele la Ministerul Dezvoltării. „Veşti bune de la Guvernul României! Am semnat astăzi (n.r.: 23 iulie 2023) contractul de finanţare pentru proiectul privind modernizarea a 7,3 km de drumuri de interes local. Mulţumesc domnului secretar de stat Alexandru Stoica, dar şi domnului preşedinte al CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu. În scurt timp, ne apucăm de lucrări”, a precizat Florin Mărtăcine, la vremea respectivă.
Pe lângă investițiile pe care le derulează de ani buni în rețelele de apă, canal și gaze naturale, primarul din...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe