Pandemia de coronavirus l-a făcut şi pe primarul Ilie Boiangiu să trateze cu maximă atenţie situaţia din comuna Grădiştea. Alesul PNL a identificat toate persoanele vârstnice din localitate şi a depus eforturi pentru a le oferi ajutor celor ce aveau neapărat nevoie să fie aprovizionate cu toate cele necesare (medicamente şi alimente). „Sunt foarte supărat pentru situaţia în care am ajuns, din cauza coronavirusului! Avem peste 600 de vârstnici în localitate şi i-am avut mereu pe toţi sub supravegehere. Majoritatea acestora se află în îngrijirea familiilor lor, însă mai sunt şi persoane care nu au pe nimeni, copiii fiind plecaţi la muncă peste hotare. Am făcut tot ceea ce a depins de noi pentru a le oferi, într-un timp cât mai scurt, toate cele necesare celor care ne-au solicitat ajutorul. Am fost în continuu pe drumuri, i-am ajutat cu medicamente şi cu alimente, cu tot ce s-a putut, astfel încât să nu existe riscul ca vârstnicii să iasă pe străzi şi să se îmbolnăvească. Mai ales că, în cele două ore pe care le au la dispoziţie pentru a se aproviziona, unora le e chiar imposibil să ajungă la farmacie sau la magazine – mă refer în special la cei ce stau în zonele mai izolate ale comunei – aşa că le-am adus tot ce aveau nevoie direct acasă. Împreună cu viceprimarul Victor Tucan şi cu consilierii locali, am ajutat zeci de persoane, ne-am împărţit sarcinile, astfel încât nimeni să nu resimtă izolarea impusă de autorităţi”, a subliniat Ilie Boiangiu.
90 de persoane întoarse de peste hotare, în izolare la domiciliu
În ceea ce priveşte persoanele aflate în izolare, care s-au întors recent din străinătate, la Grădiştea, numărul acestora este de peste 90. „Din fericire, nu am avut deloc persoane infectate cu Covid-19, iar cele ce-au revenit din zonele roşii au intrat direct la izolare. Şi nici n-am prea avut probleme cu oamenii, au fost cuminţi, n-au evadat. Doar unul singur a plecat de la domiciliu şi l-am băgat imediat în carantină. El n-a înţeles însă cum stau lucrurile şi s-a dus singur la spital. A avut noroc că încă nu se aprobase ultima ordonanţă, prin care fugarii îşi plătesc apoi singuri carantinarea. Din informaţiile mele, de Paşti, ar trebui ca mulţi locuitori din Grădiştea să se întoarcă acasă, din rândul celor plecaţi peste hotare. Nu mai au de muncă, situaţia lor e grea şi poate că e normal să revină în ţară. Dar nu ştiu dacă o vor mai face, din pricina carantinei! Nici n-ar avea de ce să mai revină o perioadă, mai ales dacă se află în zonele roşii. Decât să se întoarcă şi să facă Paştele în carantină, le recomand să mai rămână câteva săptămâni în străinătate, până ce va dispărea virusul acesta cumplit”, a încheiat primarul PNL din Grădiştea, Ilie Boangiu.
Tot mai mulți părinți din Popești au solicitat conducerii administrației locale înființarea unei grădinițe cu program prelungit, astfel încât cei...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe