În cel de-al treilea sezon de Liga a III-a, Minerul Costeşti are cele mai mari şanse de a evita retrogradarea. În prezent, „ortacii” ocupă penultimul loc în Seria 6, cu 11 puncte în cont, la cinci „lungimi” de prima poziţie care asigură menţinerea la acest nivel. Formaţia antrenată de Marius „Ţeţe” Vlădoi speră să mai recupereze însă din handicapul faţă de predecesoarele sale în cele trei etape rămase de jucat din sezonul regular, iar ulterior în play-out, unde se va duela în continuare doar cu echipele clasate pe locurile 5-10, încă 10 runde. Dincolo de parcursul sportiv, multe dintre problemele echipei sunt legate de partea financiară, iar aici trebuie menţionat că Minerul Costeşti nu dispune deloc de un buget atât de mare, care să le permită oficialilor să realizeze transferuri tari.
La început de an, Toma Peştereanu a anunţat că Primăria Costeşti a alocat 30.000 de lei pentru Minerul. „Din moment ce echipa de fotbal reprezintă localitatea la nivel naţională, trebuia să oferim şi noi un ajutor. Suma pentru 2023 e mai mare cu 10.000 de lei faţă de anul trecut. Din ce ştiu, clubul are mare nevoie de bani, iar reprezentanţii echipei încearcă să facă rost de cât mai multe sponsorizări. Pe de altă parte, la început de an, am repartizat 10.000 de lei şi pentru noua secţie de box a clubului, unde activitatea se va desfăşura începând din 2023. Din păcate, de vreo şase luni, aşteptăm să ni se aprobe, de către Judecătoria Horezu, actele de constituire a acestei secţie. Sperăm ca situaţia să se deblocheze în 2023 şi să dăm drumul la activitate şi în sportul cu mănuşi. Până atunci, cei 10.000 de lei pe care i-am alocat acum pentru box vor rămâne într-un cont separat, până ce secţia va fi funcţională”, a anunţat primarul din Costeşti, Toma Peştereanu.
Meciul amical cu FC Argeș, care trebuia să aibă loc vineri, 14 februarie, în Zăvoi, a fost anulat la solicitarea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe