La Livezi, a fost inaugurată noua sală de sport, care arată WOW. Fotbaliștii de la Faurul Livezi – invitați la eveniment
Zilele trecute, conducerea Primăriei Livezi a inaugurat noua sală de sport din localitate, construită în mandatul primarului Ștefan Verdeș, cu fonduri de la Guvern, prin Compania Națională de Investiții. La eveniment, au participat și jucătorii de la echipa de fotbal Faurul Livezi, care au fost plăcut impresionați de noua investiție și au testat suprafața de joc. Mai ales că, aici, își vor putea face și antrenamentele. Mai multe informații ne-au fost oferite de Bogdan Cercel, care se va ocupa împreună cu Bogdan Grigore de toată activitatea din campionat. “A fost un eveniment foarte frumos, la care au participat aproape toți jucătorii. Am fost impresionați de sala de sport, care arată foarte bine. Vom face câteva transferuri la echipa de fotbal, în condițiile în care vor pleca 3-4 băieți. Ideea e că echipa va continua și a găsit susținere din partea administrației locale. Vom legitima și 5 juniori, pe care îi vom forma alături de noi. Avem echipament nou de joc, transport plătit pentru fiecare deplasare, deci, condiții să continuăm. Transportul va fi asigurat de domnul Bogdan Grigore, zis “Blondu”. Împreună cu domnul primar Ștefan Verdeș, el a făcut tot posibilul să continuăm în campionat și se va ocupa de tot ceea ce înseamnă relația cu AJF Vâlcea”, a declarat Bogdan Cercel, căpitanul echipei Faurul Livezi.




