Diverse

La Livezi, se lucrează pentru modernizarea dispensarului medical

239Vizualizari

În această perioadă, la Livezi, continuă lucrările de modernizare a dispensarului uman. Investiția se ridică la suma de aproximativ 2 milioane de lei, banii fiind obținuți de conducerea administrației locale prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Primarul Ștefan Verdeș a anunțat că va fi schimbat acoperișul, vor fi realizate finisaje interioare și exterioare și se va achiziționa mobilier nou. Termenul de finalizare este stabilit pentru începutul anului viitor. Tot prin PNRR, administrația locală a reușit să acceseze suma de 800 de mii lei, pentru dotarea cu mobilier a școlii din localitate. “La dispensarul medical, se urmărește, conform proiectului, și eficientizarea energetică, prin reducerea cu 30 la sută a necesarului de energie primară. În acest sens, vor fi termoizolați pereții exteriori, va fi montată tâmplărie PVC, se vor schimba corpurile de iluminat, cu unele noi, economice și se vor monta panouri solare pentru apă caldă”, a anunțat primarul Ștefan Verdeș.