În această primăvară, primarul Constantin Bărzăgeanu a realizat noi investiţii pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Mihăeşti. Astfel, potrivit alesului PNL, zilele trecute, s-au încheiat lucrările de asfaltare a străzii Tăsăluţ, din satul Buleta, pe o lungime de 1 km. „Pe lângă asfaltare, am mai făcut rigole betonate şi podeţe de acces către fiecare gospodărie care se află pe tronsonul respectiv. Activitatea s-a derulat ca la carte, atât proiectarea, cât şi o execuţia lucrărilor, fiind foarte reuşite. Pe strada Tăsăluţ, sunt 30 de gospodării, multe dintre acestea fiind construire în ultimii ani. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la 100 de mii de euro, toţi banii fiind alocaţi din bugetul local”, a precizat Constantin Bărzăgeanu.
În perioada următoare, alesul PNL îşi va îndrepta atenţia către o investiţie asemănătoare, pentru asfaltarea străzii Ferma 2 (pe o lungime de 1 km), tot cu fonduri din bugetul local. „Ne-am propus să asfaltăm şi strada Ferma 2, din zona Spitalului TBC. Zilele acestea, utilajele se vor muta acolo şi vor începe să teraseze terenul, să facă rigolele, iar apoi să toarne stratul de asfalt. Şi în acest caz, va fi vorba tot de o investiţie în valoare de 100 de mii de euro”, a încheiat primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu.
Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat unul dintre cele mai importante contracte de finanţare, prin care...
Marți, 28 noiembrie, primarul Mircia Gutău a semnat contractul de execuție pentru proiectul „Utilizarea energiei din resurse regenerabile la nivelul...
Primarul din Păuşeşti-Măglaşi, Alexandru Dediu, a anunţat că se apropie de final lucrările din cadrul primului proiect de modernizare a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe