Administrație

La Mihăeşti, se construieşte o grădiniţă modernă, în satul Măgura, pentru patru grupe de copii

937Vizualizari
Primarul Constantin Bărzăgeanu s-a zbătut mereu pentru a le oferi elevilor din Mihăeşti cele mai bune condiţii de a învăţa. În acest sens, cei 500 de şcolari din localitate au fost printre primii din Vâlcea care au primit tablete pentru cursurile online, în perioada dură de restricţii din timpul pandemiei. În plus, în primăvară, a fost aprobată şi acordarea de burse sociale şi de merit pentru şcolarii care se încadrează în criteriile stabilite. Pe de altă parte, alesul PNL a făcut eforturi încă din anii precedenţi pentru a-i putea transporta fără probleme pe copiii la şcoală, administraţia locală având la dispoziţie nu mai puţin de trei microbuze.
În perioada următoare, Mihăeşti, va demara şi o investiţie importantă pentru preşcolari. Este vorba de construirea unei grădiniţe moderne, în satul Măgura. Pentru această nouă unitate şcolară, alesul PNL a obţinut finanţare de la CNI. Constantin Bărzăgeanu a mai precizat că, după ce va fi inaugurată, la grădiniţa din Măgura îşi vor desfăşura activitatea patru grupe de copii.
„În această primăvară, au început lucrările de demolare a clădirii vechi, deoarece noua grădiniţă va fi construită de la zero. Fosta unitate pentru preşcolari nu mai prezenta nicio garanţie s-o reparăm, ne-ar fi costat mai mult şi nici nu era una conformă standardelor actuale, aşa că am ajuns la concluzia că mai bine o demolăm şi să facem alta nouă. Clădirea va fi una impunătoare şi foarte spaţioasă, va avea parter şi etaj. Noua grădiniţă va fi cu program normal, dar, dacă vor exista solicitări în zona respectivă, vom avea măcar o grupă şi cu program prelungit”, a spus primarul din Mihăeşti.
Alesul PNL a dezvăluit că, în prezent, la Mihăeşti, mai există doar o grădiniţă cu program prelungit, în satul Buleta. „Toate celelalte unităţi pentru preşcolari pe care le mai avem în localitate sunt cu program normal. Mă refer la cele din Mihăeşti, Stupărei şi Gurişoara. În localitate, avem în jur de 170 de preşcolari”, a încheiat Constantin Bărzăgeanu.