În noul mandat de primar al comunei Mihăeşti, unul dintre obiectivele pe care liberalul Constantin Bărzăgeanu le va realiza se referă la construirea unei săli de sport. Valoarea totală a proiectului se va ridica la aproape 2 milioane de euro, finanţarea fiind asiguată prin Compania Naţională de Investiţii. Sala va fi de tip A şi va dispune şi de o tribună, capacitatea acesteia fiind de 102 locuri.
„Am obţinut toate avizele necesare pentru noua clădire încă din primăvară. Am eliberat apoi certificatul de urbanism, iar ulterior, după avizul ISU, a urmat eliberarea autorizaţiei de construcţie. Contractul de finanţare a fost semnat încă de anul trecut, iar între timp a avut loc şi licitaţia de atribuire a lucrărilor, firma câştigătoare fiind chiar din Vâlcea. Mai departe, nu ne-a mai rămas decât să începem şi lucrările propriu-zise, iar pentru asta am aşteptat aprobare de la Bucureşti. Aşa cum se întâmplă cu toate proiectele derulate prin CNI, această instituţie se va ocupa de tot ceea ce înseamnă construirea sălii de sport şi inclusiv de plata lucrărilor realizate. La final, comuna Mihăeşti va primi clădirea la cheie, cum se spune”, a dezvăluit primarul Constantin Bărzăgeanu.
În încheiere, liberalul a afirmat că, de când se află la conducerea Primăriei Mihăeşti, a investit mereu în infrastructură sportivă. „În acest moment, avem trei terenuri de sport în localitate. În ultima perioadă, am derulat o serie de investiţii şi la stadionul de fotbal, care în prezent beneficiază de toate condiţiile pentru a găzdui meciuri de cel mai înalt nivel în Vâlcea. A fost vorba de lucrări de reparare a gardului, de recondiţionare a vestiarelor, la reţeaua de apă şi de montare de gresie nouă”, a precizat Constantin Bărzăgeanu.
La mijlocul lunii aprilie, la sediul Consiliului Județean Vâlcea a avut loc o întâlnire între primarii mai multor localități și...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe