Administrație

La Milcoiu, a fost extinsă rețeaua de alimentare cu apă și în satul Șuricaru

545Vizualizari
Primarul Daniel Mușat a continuat lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă și în satul Șuricaru, unde locuiesc 22 de familii. Potrivit afirmațiilor sale, următorul obiectiv va fi forarea unui puț de mare adâncime, la Comanca, pentru asigurarea necesarului de apă potabilă și în perioada anotimpului secetos.
„În vară, nu am raționalizat consumul nici măcar o zi! Am știut că oamenii au nevoie de apă în gospodării, mai ales că, în mediul rural, consumul este mult mai mare, în special, pentru animale și nu numai. Plus că fiecare are o mică grădină, din care își udă legumele necesare traiului zilnic. Prin Programul Național «Anghel Saligny», am primit de curând 5,3 milioane lei, pentru continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere. Sperăm să asfaltăm cât mai multe drumuri cu acești bani. Vom începe mai întâi lucrările în Ciutești, iar apoi vom continua în Căzănești”, a explicat primarul PNL din Milcoiu, Daniel Mușat.