marți, aprilie 14, 2026
Administrație

La Păuşeşti Măglaşi, ADI Apa Vâlcea va introduce 34 de kilometri de reţea de canalizare

1.17KVizualizari
Primarul din Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu, aşteaptă o veste bună de la ADI Apa Vâlcea, în ceea ce priveşte proiectul de introducere a reţelelor de apă şi canalizare în tot judeţul. Potrivit alesului PNL, şi localitatea pe care acesta o administrează ar urma să beneficieze de banii oferiţi de Uniunea Europeană pentru sistemul de apă menajeră.
„Sper ca în acest an să înceapă, în sfârşit, lucrările din cadrul proiectului derulat de ADI Apa Vâlcea. Noi avem deja introdusă reţeaua de apă şi avem nevoie cât mai repede ca locuitorii să aibă şi posibilitatea de a se racorda la canalizare. În acest sens, la Păuşeşti Măglaşi, ar urma să se realizeze nu mai puţin de 34 de kilometri de reţea”, a precizat Alexandru Dediu.