miercuri, iulie 28, 2021
Administrație

La Păuşeşti Măglaşi, introducerea reţelei de canalizare (pe o lungime de 34 km), prioritară pentru primarul Alexandru Dediu, în următorii patru ani

209Vizualizari
Alexandru Dediu va continua ca primar la Păuşeşti Măglaşi, după ce a obţinut o victorie clară la alegerile din 27 septembrie în faţa contracandidaţilor săi. Printre obiectivele din următorii patru ani ai alesului PNL se află, „pe prima poziţie în top”, introducerea reţelei de canalizare în localitate.
„Activitatea la sistemul de canalizare din Păuşeşti Măglaşi nu a început din cauza faptului că s-au cam tărăgănat lucrurile în guvernarea PSD. Pentru această investiţie, comuna Păuşeşti Măglaşi va primi 4,6 milioane de euro, iar în total se vor introduce 34 de kilometri de conductă în localitate, printr-un mega-proiect de care va beneficia toată Vâlcea. Din ce ştiu, contractul s-a semnat deja la Bruxelles, iar execuţia lucrărilor va fi scoasă la licitaţie în SICAP în perioada următoare. Cel mai probabil, însă, investiţiile vor demara abia în primăvara anului viitor”, a transmis Alexandru Dediu.
Tot la capitolul priorităţi se numără şi extinderea reţelei de gaze naturale în localitate, pe o lungime de 22 de kilometri. În acest caz, valoarea totală a investiţiei se va ridica la 2 milioane de euro. Potrivit proiectului întocmit de alesul PNL, lucrările se vor realiza în toate cele şase sate, în speţă, în Păuşeşti Măglaşi, Pietrari, Ulmeţel, Vlăduceni, Coasta şi Valea Cheii. În prezent, comuna mai dispune de încă 18 km de reţea de gaze naturale.
În ceea ce priveşte celelalte investiţii pe care Alexandru Dediu le va realiza în următorii ani la Păuşeşti Măglaşi, alesul PNL şi-a mai propus finalizarea lucrărilor de asfaltare a tuturor străzilor din localitate, dar şi realizarea de şanţuri betonate pe toată lungimea acestora.