Administraţia din Perişani a amenajat o zonă modernă de picnic pe raza localităţii, chiar la limita cu Racoviţa, pe marginea pârâului Băiaşu. Spaţiul are un aspect deosebit şi se încadrează perfect în cadrul natural al comunei din Ţara Loviştei. Dumitru-Sorin Leonte (FOTO), viceprimarul cu atribuţii de primar din Perişani, a declarat că investiţia a fost realizată integral cu fonduri din bugetul local.
„Zona de picnic a fost amenajată pe marginea DJ 703 M, la limita cu localitatea Racoviţa, pe o suprafaţă de peste 2000 de metri pătraţi. Investiţia s-a finalizat recent, iar săptămâna aceasta va avea loc recepţia lucrărilor. Sperăm ca, din week-end-ul viitor, să dăm spaţiul în folosinţă, astfel încât primii oameni interesaţi să poate petrece câteva ore frumoase la un grătar. Zona e una foarte frumoasă, în mijlocul naturii, va fi ceva cu adevărat de vis pentru toţi cei care vizitează Ţara Loviştei şi au nevoie de un teren unde să poată face un picnic în linişte. Spaţiul va fi închiriat gratuit pentru toţi cei care doresc. În următoarea perioadă, vom monta acolo şi una sau chiar două camere de supraveghere, pentru că vrem să-i identificăm imediat pe cei care ar avea în intenţie să distrugă echipamentele montate. Deocamdată, nu mai putem amenaja un asemenea parc pentru picnic şi într-o altă zonă din localitate, deoarece nu mai avem nicio suprafaţă de teren disponibilă”, ne-a dezvăluit Dumitru-Sorin Leonte.
Printre lucrările care s-au realizat în ultima perioadă în Râmnicu Vâlcea s-a numărat şi cea de amenajare cu dale elastice...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe