La propunerea primarului Dumitru Constantin, şi în acest an, membrii Consiliului Local Roşiile au fost de acord cu acordarea de cadouri pentru toţi copiii din localitate, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Pachetele cu fructe şi dulciuri au intrat în posesia celor mici zilele trecute, în ultima săptămână de şcoală din 2022.
„În total, peste 250 de copii din comuna Roşiile au primit cadouri, ca de obicei, din partea lui Moş Crăciun. Acestea au fost oferite pe 21 decembrie, după serbările şcolare de final de an. Am pregătit pachete cu produse nu doar pentru elevi, ci şi pentru copiii mici, care nu sunt nici la grădiniţă, dar care au venit cu fraţii şi surorile lor mai mari şi cu părinţii la evenimentele festive. Astfel, circa 180 de cadouri au fost destinate strict pentru elevi, iar restul pentru ceilalţi copii din localitate. În acest an, nu a mai avut loc o serbare mare, cu toţi elevii, pentru că nu mai avem un cămin cultural disponbili, aşa că festivităţile au fost organizate în fiecare clasă în parte, iar Moş Crăciun a trecut pe la fiecare şi le-a oferit cadourile. Pentru această acţiune, am alocat suma de 17.000 de lei din bugetul local, cu tot cu TVA, ceea ce înseamnă că pachetele au fost foarte consistente, iar toţi copiii s-au bucurat enorm de mult de darurile pe care le-au primit”, a precizat primarul din Roşiile, liberalul Dumitru Constantin.
FC Oltenia este unul dintre cele mai puternice cluburi de copii și juniori din Vâlcea, cu rezultate deosebite obținute în...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe