vineri, iulie 11, 2025
Diverse

La Sărbătoarea Teiului, Marcel Radi și Bogdan Teodorescu vor recompensa elevii premianți din Păușești Măglași

886Vizualizari
Duminică, 29 iunie, locuitorii din Păușești Măglași (și nu numai!) se vor îmbrăca în haine festive, pentru Ziua Comunei. Ca de obicei, evenimentul va purta denumirea Sărbătoarea Teiului și va fi onorat de participarea mai multor artiști de top de nivel național. Cei mai importanți vor fi Doinița și Ionuț Dolănescu, Sanda Argint și Eugenia Filip.
Primarul Marcel Radi și viceprimarul Bogdan Teodorescu vor profita de ocazie și vor organiza și festivitatea de premiere a elevilor din localitate care au obținut medii mari la finele anului școlar 2024-2025. Astfel, doi copii care au terminat cu peste 9.50 vor intra în posesia a câte 1000 de lei, iar alți doi care au avut media de peste 9.00 se vor alege cu câte 500 de lei.
„Banii pentru premierea elevilor au fost prinși în bugetul local încă de la începutul anului. Iar cel mai bun prilej pentru a-i recompensa pe aceștia nu putea fi decât Ziua Comunei!”, ne-a declarat primarul Marcel Radi.