Ninsorile de săptămâna aceasta n-au creat deloc probleme la Șirineasa, unde primarul Ion Streinu a deszăpezit cu promptitudine toate arterele din comună. „Am intervenit de urgență și nu doar acum, ci de fiecare dată când a nins iarna aceasta. Am început ori de la Slăvitești, de la hotarul cu Marcea, ori dinspre Popești! Pe drumurile asfaltate se face imediat polei, dacă nu dai repede cu nisip și cu sare. Și avem câteva ulițe asfaltate care sunt mai dificile, mă refer la cele de pe partea dreaptă, când vii dinspre Băbeni! Aproape toate sunt în pantă – e vorba de înclinații mari! – și era nevoie să intervenim urgent. Ori eu, ori viceprimarul Bâzgan, am fost mereu pe teren alături de reprezentanții firmei de deszăpezire, pentru a identifica mai ușor străzile cu probleme. În plus, am contactat și RAJDP, pentru a interveni prompt pe drumul județean care traversează localitatea noastră”, ne-a declarat Ion Streinu.
Potrivit alesului PSD, Șirineasa are 38 de kilometri de străzi și ulițe, la care se adaugă drumul județean. „Conform contractului pe care l-am făcut cu firma de deszăpezire, plătim ora de intervenție, iar prețul este același, indiferent dacă e zi sau noapte. Până în 2026, serviciile de deszăpezire ne-au costat cam 10.000 de lei pe an, dar acum sigur vom plăti mai mult! Și nu doar pentru că iarna e mai grea față de anii precedenți, ci și pentru că prețurile orei de lucru și ale materialelor (nisip, sare) au crescut. În special după mărirea TVA-ului! În acest sens, dacă anul trecut, prețul pe ora de intervenție se ridica la circa 186 de lei, acum depășește 200 de lei”, a adăugat primarul din Șirineasa, Ion Streinu.
În urma insistențelor primarului Mircia Gutău și a ritmului alert al lucrărilor la rețeaua de canalizare pluvială din zona centrală,...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe