Primarul Ion Streinu nu a renunţat la proiectul de asfaltare a celor 42 de uliţe importante din localitate, pentru care a obţinut, în 2019, fonduri prin FDI. Din păcate pentru cetăţenii din Şirineasa, investiţia a fost anulată de PNL, la finele anului trecut, după ce Executivul condus de Ludovic Orban a preluat guvernarea.
„În mandatul 2020-2024, voi face toate demersurile necesare pentru a obţine finanţare pentru proiectul de asfaltare a 42 de uliţe din localitate. În documentaţie mai era inclus şi DC 121, dar între timp am demarat deja lucrările de modernizare a acestui tronson cu fonduri din bugetul local. Aşa cum am mai spus, numai cine nu lucrează în administraţie nu ştie cât trebuie să te zbaţi pentru a vedea un proiect realizat până la capăt. În ceea ce mă priveşte, e cazul atât al căminului cultural din centrul localităţii, cât şi al investiţiei pentru modernizarea celor 42 de uliţe. Dacă nu veneau liberalii la guvernare, mă apucam deja de lucrări, deoarece proiectul era aprobat. După instalarea lui Ludovic Orban, s-a blocat totul. Până la urmă, nici eu, şi nici ceilalţi primari care au mai beneficiat de finanţare prin FDI, n-am înţeles de ce au fost anulate acele investiţii. Până la urmă, era vorba de o documentaţie aprobată de un guvern şi s-au respectat inclusiv toţi paşii legali. Nu poţi să vii apoi şi să blochezi totul dintr-o dată! Şi firmele au avut foarte mult de pierdut, pentru că unele au făcut lucrări şi riscau să intre în faliment”, a precizat Ion Streinu.
O altă investiţie pentru care primarul din Şirineasa şi-a propus să obţină finanţare pe viitor, tot de la CNI, este legată de realizarea unei alei pietonale moderne, pe o lungime de 7 kilometri, pe marginea drumului judeţean ce traversează localitatea. În acest an, alesul PSD a realizat un trotuar modern şi de la dispensar până la sediul primăriei.
În luna decembrie, primarul din Păușești-Măglași, Marcel Radi, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul de extindere a rețelei de gaze naturale în totaă...
În conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025 și ale Legii nr. 273/2006 privind...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe