La Şirineasa, Ion Streinu va accesa fonduri europene, prin GAL „Castra Traiana”, pentru a face două parcuri pentru copii, pistă de biciclete şi o capelă
Din acest an, localitatea Şirineasa face parte din GAL „Castra Traiana”, iar primarul Ion Streinu a stabilit deja primele investiţii pe care şi-a propus să le realizeze cu fonduri europene. „Am multe proiecte în cap, dar în primul rând vom accesa pentru două parcuri pentru copii, pistă de biciclete şi o capelă la biserica din centrul localităţii. În principiu, ar fi nevoie de locuri de joacă pentru cei mici în trei sate, dar pentru început vom face doar în două. Cu siguranţă, unul va fi amplasat în curtea grădiniţei din Şirineasa, acolo unde sunt cei mai mulţi copii, iar pe cel de-al doilea în Ciorăşti sau în Slăviteşti. Vom decide în perioada următoare care dintre aceste ultime două sate va avea prioritate, dar aş înclina către Ciorăşti. În ceea ce priveşte pista de biciclete, o vom amenaja pe marginea drumului judeţean, pe partea opusă trotuarului pe care l-am modernizat în ultima perioadă. Dacă ni se vor repartiza bani suficienţi, vom realiza pista de biciclete în toată localitatea. Din câte am înţeles, în total, vom primi 200.000 de euro, iar printr-un alt program suplimentar – încă 125.000 de euro. Pentru capela de la biserica din centrul localităţii, vom beneficia de finanţare printr-o altă măsură. Pe de altă parte, tot prin GAL, vreau să dotez comuna şi cu utilaje noi, iar în acest sens, în prima fază, ar fi vorba de un buldoexcavator”, a dezvăluit Ion Streinu, primarul PSD din Şirineasa.
Săptămâna viitoare continuă audiențele susținute de conducerea Municipalității. Miercuri, 19 februarie, viceprimarul Carmen Preda va fi la dispoziţia râmnicenilor care...
În urmă cu trei ani, primarul Ion Streinu a demarat un proiect inedit pentru spaţiul rural, pentru amenajarea unui trotuar...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe