La începutul lunii iunie, primarul din Şirineasa, Ion Streinu, a dat ordinul de începere a lucrărilor din cadrul proiectului de modernizare a 43 de uliţe, prin programul „Anghel Saligny”. Patru luni mai târziu, alesul PSD anunţă că s-a turnat deja primul strat de asfalt pe aproape toate drumurile incluse în documentaţie, a căror lungime totală este de circa 9 km. „Ne aflăm aproape de final cu primul strat, am turnat covorul bituminos pe 96-97 la sută din totalul drumurilor incluse în documentaţie. Între timp, s-a lucrat însă şi la rigole, unde a fost vorba de aşa ceva, pe anumite porţiuni. Mai departe, vom începe lucrările la cel de-al doilea strat de asfalt. Am vorbit cu constructorul, va lucra în continuare, chiar dacă în ultima perioadă a mai plouat, iar vremea a devenit mai rece. Se poate turna asfalt până la minus 5 grade”, a precizat Ion Streinu.
Singura problemă identificată deja de primarul din Şirineasa, care poate duce la sistarea lucrărilor, e legată de faptul că Ministerul Dezvoltării nu a achitat ultima factură emisă de constructor pentru lucrările executate până în prezent. Valoarea acesteia se ridică la 1,6 milioane de lei. „Nu ştiu de ce s-au blocat lucrurile! Ministerul Dezvoltării ne-a transmis că a ajuns cu plăţile la data de 29 septembrie, dar factura noastră restantă datează din 11 septembrie, deci nu înţeleg de ce a fost omisă. În orice caz, în declaraţia pe care a depus-o în momentul organizării licitaţiei, constructorul a semnat un angajament şi a susţinut că dispune de capacitatea financiară pentru a duce investiţia la final. Dar totuşi sperăm ca Guvernul să deblocheze fondurile şi să nu fie probleme legate de finanţare. Pentru că nu prea e bine să întrerupem lucrările de asfaltare după primul strat, e nevoie să-l turnăm şi pe cel de-al doilea, măcar pe drumurile pe care se înregistrează un trafic auto intens. În acest sens, dacă nu vor mai fi bani, am convenit să prioritizăm unele artere, iar pe cele pe care sunt doar 2-3 case să le lăsăm pentru primăvară. Primele străzi pe care se va lucra în continuare vor fi Rudărie şi Niţă Negrea (din satul Slăviteşti), Condoiu (din Ciorăşti), Olteanu (Şirineasa) şi uliţa Gării. Pe acestea, e obligatoriu să turnăm cât mai repede cel de-al doilea strat de asfalt şi să nu aşteptăm primăvara. Sperăm ca lucrurile pe drumurile vizate să se termine într-o lună, până la venirea iernii”, a subliniat Ion Streinu.
În luna decembrie, primarul din Păușești-Măglași, Marcel Radi, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul de extindere a rețelei de gaze naturale în totaă...
În conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025 și ale Legii nr. 273/2006 privind...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe