La Şirineasa, Streinu şi-a propus să obţină finanţare, prin PNDL 3, pentru a asfalta 42 de drumuri săteşti şi uliţe comunale. „Dacă PNL nu venea la guvernare, m-aş fi apucat deja de lucrări!”
Unul dintre cele mai importante proiecte pentru care primarul din Şirineasa, Ion Streinu, şi-a propus să obţină finanţare pe viitor se referă la asfaltarea a 42 de drumuri săteşti şi uliţe comunale. Valoarea acestei investiţii se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei, lungimea totală a tronsoanelor incluse în documentaţie fiind de 8,75 de kilometri. „Am depus proiectul pe FDI, dar, după ce acesta a trecut de comisia de prognoză şi evaluare, liberalii au desfiinţat programul, iar toate investiţiile au rămas în aer. Un lucru oarecum ciudat, pe care nu l-am înţeles deloc. La fel cum nici nu i-am înţeles pe aleşii liberali care au lăudat suspendarea FDI, deşi – culmea! – unii dintre ei au obţinut chiar fonduri pentru nişte proiecte. Nu ştiu ce se va întâmpla cu localităţile unde s-au derulat deja o parte din investiţiile aprobate, există riscul ca primăriile să fie date în judecată de firme, dacă nu se vor achita lucrările. Până la urmă, dacă un asemenea program a fost aprobat de un guvern şi s-au respectat paşii legali, nu era normal să vină altul şi să-l anuleze. Dar, cam aşa se întâmplă în România! Dacă liberalii nu veneau la guvernare, iar FDI continua să existe, m-aş fi apucat deja de asfaltări, pe cele 42 de uliţe. Acum, s-a blocat totul şi aştept să se lanseze noul PNDL, pentru a spera la finanţare. Din cauza alegerilor fixate pentru luna septembrie, anul acesta e puţin probabil ca guvernul să anunţe startul unor noi investiţii”, a declarat primarul Ion Streinu.
Pe o porţiune de 1 km din DC 121 Slăviteşti – Aricioaia – Marcea se derulează deja lucrări de asfaltare
Potrivit alesului PSD, iniţial, în proiectul cu cele 42 de drumuri săteşti şi uliţe comunale era inclus şi DC 121 Slăviteşti – Aricioaia – Marcea, unde se derulează chiar în această perioadă lucrări de asfaltare, pe o lungime de 1 kilometru, cu fonduri din bugetul local al comunei. „Cele 42 de drumuri şi uliţe pe care le avem în plan pentru asfaltare au lungimi cuprinse între câteva zeci de metri şi o jumătate de kilometru. În ceea ce priveşte lăţimea părţii carosabile a tronsoanelor respective, aceasta este cuprinsă între 3,5 şi 5 metri. Pe lângă lucrările de asfaltare, se vor realiza bineînţeles şi rigole pe toate arterele din proiect, precum şi podeţe către gospodării”, a adăugat Ion Streinu.
Lista tuturor străzilor din proiectul de asfaltare pentru care primarul PSD din Şirineasa şi-a propus să obţină finanţare pe PNDL 3 cuprinde următoarele uliţe comunale şi drumuri săteşti: Tănăsuica (121,4 m), Condoiu (420,8 m), Georgescu (144,6 m), Isărescu (83,9 m), Drăgoeştilor (175,9 m), Iacobeştilor (131,7 m), Nuică (340,7 m), Pârvu (322,5 m), Truţă (390 m), Olteanu (422,9 m), Chirilă (309,8 m), Mitrică (246,9 m), Drumu Gării (478,6 m), Săraru Lucian (363,7 m), Stupina (212,1 m), Dudărie (473,5 m), Slăviteşti (217,3 m), Aricioaia (191,9 m), Anghel (57,8 m), Bolborici (149,5 m), Corfari (261,2 m), Ivănescu (374,7 m), Tomiţă (88 m), Pielari (66,9 m), Poarta Raiului (144,1 m), Vacilor (205,2 m), Crăciun (65 m), Daniela Olaru (49,4 m), Enache (127,9 m), Ioniţă (165,3 m), Nae Şerban (65,6 m), Nae Olaru (41 m), Nicoliţă (189,8 m), Olteanu Ciorăşti (36,7 m), Păuşescu Nicolae (63,5 m), Stelea (145,8 m), Prundurel (111,1 m), În Cot (340,5 m), Slăviteşti + Niţă Negrea (522,7 m), Gică Hâldan (210,1 m), Cârlig (192,8 m) şi Bandicu (36,3 m).
Din acest an, localitatea Şirineasa face parte din GAL „Castra Traiana”, iar primarul Ion Streinu a stabilit deja primele investiţii...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe