Administrație

La Slătioara, Consiliul Judeţean execută lucrări de consolidare şi amenajare a unui zid de sprijin, pe DJ 676, la kilometrul 8+400

1.61KVizualizari

Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean a demarat lucrările de reabilitare şi asfaltare a unei porţiuni din DJ 676 Vaideeni – Tetoiu – Bălceşti. Acesta e unul dintre cele mai lungi din judeţ (76 de kilometri), traversează nu mai puţin de opt localităţi din Vâlcea şi deserveşte peste 20 de mii de locuitori. Preşedintele CJ, Constantin Rădulescu, a anunţat că, în prima etapă, se va pune covor asfaltic pe o lungime de 8 kilometri, raza comunei Roşiile, pe un tronson care nu a mai fost modernizat de aproape 40 de ani. Deocamdată, RAJDP toarnă asfalt pe un segment de 2 kilometri, de la intersecţia cu comuna Lăpuşata, în speţă de la km 40+000, la km 42+000. În acelaşi timp, drumarii mai pregătesc pentru asfaltare încă 4 kilometri.
Pe de altă parte, şi în comuna Slătioara, au început lucrări de consolidare a DJ 676 şi de amenajare a unui zid de sprijin la kilometrul 8+400. Primarul Sorin Romcescu a ţinut să aprecieze implicarea conducerii Consiliului Judeţean în rezolvarea tuturor problemelor apărute în Vâlcea. „Din păcate, în ultimii ani, tot judeţul Vâlcea, dar şi comuna Slătioara, au fost puternic afectate de calamităţi. Pe unele, am reuşit să le rezolvăm cu bani de la Guvern, dar mai avem încă nevoie şi de alte sume pe care trebuie să le aloce Executivul în continuare. Pe altele, le-am mai rezolvat cu forţe proprii sau, cum este cazul de faţă, cu bani de la Consiliul Judeţean. Pentru mine şi pentru Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea, situaţia de pe DJ 676 a fost o provocare, însă ne-am apucat de treabă, iar, de săptămâna trecută, RAJDP Vâlcea a intervenit în zonă, prin realizarea unor ample lucrări de consolidare şi amenajare a unui zid de sprijin, la km 8+400. Cu această ocazie, ţin să mai amintesc că, anul trecut, Consiliul Judeţean a mai asfaltat încă 9,5 kilometri din acest drum judeţean care trece şi prin Slătioara”, a transmis primarul Sorin Romcescu.