În anii precedenţi, primarul din Slătioara, Sorin Romcescu, a acordat o atenţie deosebită amenajării de parcuri şi locuri de joacă pentru copii în localitatea pe care o administrează. Alesul PSD va continuă investiţiile în acest sens, iar următoarea ţintă este zona Cumpene, unde va fi amplasat un nou spaţiu pentru cei mici. „Pentru locul de joacă din Cumpene, speram să obţinem finanţare prin GAL Microregiunea Horezu, dar încă că nu s-a deschis noua sesiune, aşa că suntem nevoiţi să alocăm bani din fondul local. În zona Cumpene, unde în trecut a funcţionat o grădiniţă, e un spaţiu propice pentru amenajarea unui parc pentru cei mici. Lucrările de amenajare a zonei le vom derula cu forţe proprii, în speţă, cu persoanele care primesc ajutor social. Pentru montarea echipamentelor de joacă, vom chema însă o firmă care să fie atestată în domeniu, pentru că nu trebuie să ne asumăm aiurea nişte riscuri. În această perioadă, se lucrează la amenajarea zonei, după care vom cumpăra echipamentele, iar în toamnă sperăm să le şi montăm”, a subliniat primarul din Slătioara, Sorin Romcescu. Până în prezent, social-democratul a amenajat trei locuri de joacă pentru copii în localitate, în satele Milostea, Slătioara şi Rugetu.
Proiectul „Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din Județul Vâlcea” a fost premiat pentru bune practici în utilizarea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe