Diverse

La Slătioara, va apărea o zonă rezidenţială cu 19 case. Primăria va concesiona, la preţuri minime, suprafeţe de teren de câte 1000 de metri pătraţi

2.39KVizualizari
Pe lângă suprafeţele de teren pe care le-a concesionat pentru investitorii interesaţi să dezvolte afaceri pe platoul de la Milostea, conducerea administraţiei publice din Slătioara a pregătit planul pentru a realiza şi o zonă rezidenţială. În acest sens, Sorin Romcescu şi Cornel Ştefan ne-au dezvăluit că vor fi puse la dispoziţia familiilor interesate 19 parcele de câte 1000 de metri pătraţi fiecare, care vor putea fi achiziţionate în vederea construirii unor case. Zona aleasă de reprezentanţii Primăriei Slătioara este una deosebit de frumoasă, lângă pădure, pe drumul care duce spre satul Rugetu.
„Am împărţit suprafaţa de teren disponibilă în 19 loturi, de câte 1000 de metri pătraţi fiecare. Parcelele respective vor fi concesionate tinerilor căsătoriţi şi nu numai, în speţă, familiilor care nu dispun de teren pentru o casă, dar vor să-şi construiască una. Cei care vor achiziţiona loturile, vor fi obligaţi ca, în cel mult 2-3 ani, să-şi ridice şi locuinţa. Un lucru important va fi acela că preţul pe care l-am fixat pentru concesionarea parcelelor e unul minim, dorinţa noastră fiind aceea de a-i ajuta cât mai mult pe toţi cei interesaţi. În acest caz, familiile nu mai trebuie decât să investească în construirea caselor. Zona aceea dinspre Rugetu e una extraordinar de frumoasă şi liniştită şi va dispune de toate utilităţile: apă, canal, reţea de energie electrică, iluminat public etc. Mai avem puţin de lucru doar la sistemul de canalizare, care va fi introdus integral pentru cele 19 loturi. Fiecare casă va avea intrare separată dintr-o stradă ce va porni din drumul naţional. Fără a exagera deloc, acolo, va apărea o adevărată zonă rezidenţială a comunei Slătioara”, au explicat Sorin Romcescu şi Cornel Ştefan.