duminică, iunie 7, 2020
Administrație

La Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă a obţinut 500 de mii de euro, prin POR, pentru extinderea şcolii din centrul localităţii

305Vizualizari

La Stoeneşti, primarul Gheorghe Dumbravă va realiza o investiţie importantă în perioada următoare. Este vorba de extinderea şcolii din centrul comunei, pentru care alesul PNL a obţinut fonduri europene, prin POR. Valoarea totală a lucrărilor se va ridica la 500 de mii de euro. „Din păcate, din diferite motive, proiectul a fost scos de două ori la licitaţie, în SICAP, aşa că am întârziat cu ordinul de începere a lucrărilor. Prima oară, am depus atât proiectarea, cât şi execuţia, iar la licitaţie s-a prezentat doar o companie, care nici nu avea muncitori sau specialişti în domeniu. Iar cum eu sunt foarte pretenţios şi nu accept să-şi bată cineva joc de investiţia mea, am reluat procedura în SICAP! De această dată, pentru a avea garanţia că se vor înscrie mai multe firme, am scos separat la licitaţie proiectarea”, a precizat Gheorghe Dumbravă.

Pe perioada derulării lucrărilor, toţi elevii vor fi mutaţi în noua grădiniţă modernizată din satul Dobriceni

Alesul PNL şi-a propus să demareze cât mai repede lucrările propriu-zise de extindere a şcolii din centrul localităţii. „Ne-am pregătit din toate punctele de vedere pentru a realiza această nouă investiţie. Pe perioada derulării lucrărilor, toţi elevii vor fi mutaţi în noua grădiniţă modernizată din Dobriceni, unde avem destul spaţiu acum, după ce am extins-o cu încă trei săli de clasă mari, chiar anul trecut. Dacă totul va decurge bine, sper ca până la alegerile din iunie să mă apropii de final şi cu această investiţie. Nici nu mă gândesc să fie altfel, de aceea mi-am şi dorit să câştige licitaţia o firmă care să aibă forţă de muncă. Proiectul de extindere şi modernizare a şcolii din centrul localităţii se referă la construirea a încă trei săli de clasă, la înlocuirea instalaţiilor sanitare şi electrice, dar şi la amenajarea unui teren sintetic de sport de dimensiuni reduse. Din ce ştiu, nu mai sunt multe investiţii de acest gen în mediul rural”, a adăugat Dumbravă.

În 2018, unitatea de învăţământ a fost dotată cu echipamente ITde ultimă generaţie şi mobilier nou, prin PNDL 2

În încheiere, primarul din Stoeneşti a amintit faptul că, în ultimii ani, a realizat mai multe investiţii la şcoala din centrul comunei. În 2018, unul dintre proiecte s-a referit la dotarea acesteia cu echipamente IT de ultimă generaţie, în speţă, cu computere, videoproiectoare, table inteligente şi, bineînţeles, cu mobilier nou. Fondurile au provenit de la Guvern, prin PNDL 2, valoarea totală aprobată de Ministerul Dezvoltării fiind de 200 de mii de lei.