Administrație

La Stoeneşti, s-au încheiat lucrările de asfaltare a 11,1 km de drumuri, prin „Anghel Saligny”. Vara aceasta, se finalizează rigolele şi podeţele către gospodării

204Vizualizari
La Stoeneşti, s-au finalizat lucrările de asfaltare prin programul „Anghel Saligny”, prin care s-au modernizat 42 de drumuri de interes local, în lungime totală de 11,1 km. Pentru a realiza această investiţie, primarul Gheorghe Dumbravă a obţinut o finanţare de 14,5 milioane de lei, în urmă cu 2 ani, de la Ministerul Dezvoltării. „Ultimul tronson pe care l-am avut în vedere pentru a fi asfaltat a fost strada «La Geani», unde mai aveam de turnat covor bituminos pe o lungime de 130 de metri. În rest, nu a mai rămas nimic de făcut, am pus ambele straturi de asfalt pe toate arterele din proiect. În continuare, pe durata verii, se vor executa celelalte lucrări din documentaţie, în speţă, se vor realiza rigolele, podeţele către gospodării etc. Am ajuns aproape de final cu investiţiile pe «Anghel Saligny» chiar dacă nu ne-am grăbit deloc. În acest sens, vreau să menţionez că probabil am fost singura localitate din Vâlcea în care nu s-a lucrat pe perioada campaniei electorale. După 15 mai, nu a mai fost niciun muncitor în comună, s-au dus în alte părţi, unde trebuiau finalizate investiţii în regim de urgenţă. Şi n-am fost nici agitat, nici disperat că nu mă mai votează oamenii! Pentru mine, ceea ce am făcut în ultimii patru ani a contat cel mai mult în faţa locuitorilor”, a subliniat Gheorghe Dumbravă.
La alegerile locale din 9 iunie, Gheorghe Dumbravă a fost reales în funcţia de primar al comunei Stoeneşti cu un procent de 90,43 %. Social-democratul şi-a îndeplinit astfel şi obiectivul cu care a pornit la drum: un rezultat cu cifra 9 în faţă! El a reuşit să-i convingă pe alegători să-i acorde voturi şi pentru Consiliul Local, unde, din cei 13 membri, PSD va avea 11, celelalte două mandate fiind adjudecate la redistribuire de PNL şi AUR.