luni, februarie 17, 2025
Administrație

La Stroeşti, Toma Ciolacu are nevoie urgent de 300 de mii de lei, pentru a veni la zi cu drepturile persoanelor cu dizabilităţi

892Vizualizari
În perioada următoare, guvernul va trebui să aprobe o rectificare bugetară prin care să aloce fonduri pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora. Iar asta deoarece în multe localităţi din ţară se înregistrează mari probleme la plata drepturilor aferente către oamenii cu dizabilităţi. Printre comunele care se confruntă cu o situaţie gravă din acest punct de vedere se numără şi Stroeşti, unde primarul Toma Ciolacu a tras de mai multe ori un semnal de alarmă în privinţa blocajului care s-a creat în segmentul social.
„Este absolut obligatoriu să se realizeze o rectificare bugetară şi să primim bani pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora. Suntem deja la a treia lună de restanţă, iar situaţia devine din ce în ce mai gravă. Avem probleme mari din acest punct de vedere. Pentru a veni la zi cu drepturile oamenilor nevoiaşi, ne-ar trebui urgent cam 300 de mii, valoarea restanţelor pentru tot anul 2020 fiind însă de 1 milion de lei. Iar asta deoarece, în ianuarie, când s-a aprobat bugetul, Guvernul ne-a dat doar 50 la sută din valoarea totală a drepturlor pentru persoanele cu dizabilităţi, iar în plus ne-a împărţit banii şi pe trimestre, ca să nici nu putem face nimic cu ei. Era bine dacă ni s-ar fi permis să luăm sumele din trimestrele 3 şi 4 şi să le distribuim în prima jumătate a anului, iar apoi să aşteptăm alţi bani. Practic, avem o lună – da, alta – ba! Diferenţa ar trebui s-o repartizăm din bugetul local, dar, din acest punct de vedere, primăria Stroeşti are un buget foarte slab, aşa că n-avem de unde să alocăm nici măcat un leu. Sunt convins că Guvernul va reglementa cât mai repede situaţia asta, pentru că altfel nu avem de unde să achităm drepturile cuvenite persoanelor cu handicap”, a declarat Ciolacu.
„Pe lângă banii aferenţi pentru oamenii cu dizabilităţi, sperăm să primim cât mai repede un ajutor financiar şi pe situaţii de urgenţă, pentru a remedia problemele cauzate de ploile abundente şi de inundaţiile din 13-14 iunie, care au afectat foarte mult comuna. În total, pagubele produse de calamităţi la Stroeşti s-au ridicat la 1,5 milioane de lei”, a încheiat primarul PNL, Toma Ciolacu.