La Stroeşti, Toma Ciolacu asfaltează uliţele Puiul Măgurii şi Găneştilor
La Stroeşti, se desfăşoară în această perioadă lucrările de asfaltare a două artere din satul Dianu. Potrivit primarului Toma Ciolacu, este vorba de uliţele Puiul Măgurii (în lungime de 600 de metri) şi Găneştilor (300 de metri). „Până în prezent, s-a executat 60 la sută din lucrări, iar eu am încredere că, până în toamnă, ambele drumuri vor fi asfaltate integral. Investiţiile se realizează cu fonduri din bugetul local. Tot cu banii noştri, vom mai face şi o parcare în faţa Şcolii „Căpitan Mărăşanu”, din centrul comunei. Aceasta va dispune de 12 locuri. Am luat decizia de a amenaja un asemenea loc pentru maşini, deoarece strada principală e foarte aglomerată. În acea zonă, avem dispensarul, marketul Diana, farmacia, şcoala şi sediul poliţiei. Mmăcar cadrele didactice, poliţiştii şi medicii să-şi poată parca maşinile acolo, alături, bineînţeles, de alţi oameni. Cu siguranţă, vom decongestiona puţin traficul în acea zonă, pentru că acum se circulă din ce în ce mai greu. Am semnat de mult timp contractul cu firma care va executa lucrările şi aşeptăm acum să demareze investiţia. Nu am dat încă ordinul de începere a activităţii, pentru că au fost elevii la şcoală, aşa că am amânat proiectul pentru perioada de vacanţă. Parcarea trebuie să fie finalizată până în luna septembrie”, a precizat Toma Ciolacu.