La toamnă, se finalizează cei 11,5 km de canalizare la Sinești. Burleanu – un alt anunț important!
În această perioadă, la Sinești, se lucrează intens la lucrările de introducere a sistemului public de canalizare. Potrivit primarului Cristian Burleanu, investiția este realizată în proporție de 50 la sută și sunt toate șansele ca, la toamnă, investiția să fie pusă în folosință. “Am avut noroc de o firmă serioasă, care face tot posibilul ca, în toamnă, să finalizeze cei 11,5 kilometri de canalizare prevăzuți în proiectul finanțat de Guvern. Se lucrează acum și la stația de epurare a apei menajere. Avem rețea de alimentare cu apă în toată localitatea. Se pompează zi și noapte, ca locuitorii să nu aibă probleme cu furnizarea apei potabile. Am în plan să mai fac un puț și un bazin de stocare a apei, cu fonduri europene. O alte veste bună: am semnat, la Craiova, contractul de finanțare pentru amenajarea parcului fotovoltaic, un proiect în valoare de 60 de mii euro. A fost un an bun pentru administrația locală, cu lucrări mari în derulare. Iar asta pentru că avem în primărie oameni dedicați comunității, căruia le mulțumesc personal”, a declarat primarul din Sinești, Cristian Burleanu.