Fotbal Național

Laurenţiu Brănescu, prima apariţie în poarta noii sale echipe

895Vizualizari
Laurenţiu Brănescu (30 de ani) revine în circuitul naţional, după o pauză de 1 an, şi încearcă să prindă ultimul tren spre fotbalul de peformanţă. Vara aceasta, el s-a înţeles cu Ceahlăul Piatra Neamţ şi va apăra buturile grupării moldave în viitorul sezon al Ligii a II-a. Goal-keeper-ul vâlcean va trebui să suplinească plecarea austriacului Stefan Krell (32 de ani), care s-a transferat vara aceasta la Unirea Slobozia, nou-promovată în Superligă.
Week-end-ul trecut, Laurenţiu Brănescu a bifat prima apariţie în formaţia antrenată acum de italianul Marco Veronese, în meciul amical cu FC Botoşani, de pe teren propriu, care a avut loc duminică, 7 iulie. El a început ca titular şi a reuşit să păstreze poarta intactă până la pauză, astfel că echipa din Piatra Neamţ a intrat la vestiare în avantaj (1-0). În repriza secundă, FC Botoşani a marcat însă de două ori şi s-a impus cu 2-1.
Ceahlăul Piatra Neamţ şi-a programat o nouă partidă de pregătire, dar de această dată în deplasare, cu CSM Focşani, nou-promovată în Liga a II-a. Aşa cum se cunoaşte, gruparea din Vrancea a făcut saltul în cel de-al doilea eşalon naţional după ce a învins-o, printre altele, şi pe SCM Rm. Vâlcea, pe teren propriu, cu 3-2, după prelungiri.
Sursă foto: liga2.prosport.ro