Sporturi

Leo Donțu, de 12 ori campion județean, va preda cursuri de șah în Berbești

1.56KVizualizari

După articolul publicat în ziarul „Tribuna Vâlceană”, despre performanțele obținute la campionatele județene și naționale de șah de către fotbalistul Leonard Donțu (Minerul Berbeşti), primarul Milorad Cumpănăşoiu a luat decizia de a-i pune acestuia la dispoziție o sală unde să-i inițieze în tainele acestui sport pe copiii din oraș și din celelalte localități învecinate.

Laurențiu Gherghe, consilier local PNL, a declarat că, pe viitor, sportul și educația vor reprezenta o prioritate pentru administrația publică din Berbeşti. „Leonard Donțu a avut multe rezultate notabile în perioada în care a fost elev. El a câștigat titlul județean școlar de 12 ori, adică, din clasa I și până când a terminat liceul. Sunt ferm convins că le va oferi copiilor din localitatea noastră, dar și din împrejurimi, șansa de a ajunge campioni. Îi vom pune la dispoziție nu doar sala unde să predea, dar și toate echipamentele necesare: table de șah, o tablă mare profesionistă, mese și nu numai”, a precizat Laurențiu Gherghe.