marți, aprilie 29, 2025
Fotbal Județean

Leo Săraru a dat trei goluri pentru noua sa echipă. Află ce alți jucători au venit la CS Mădulari!

2.11KVizualizari

CS Mădulari s-a impus cu scorul de 3-2, în meciul amical disputat week-end-ul acesta, în deplasare, la Stejarul Vlădești. Leo Săraru, unul dintre jucătorii pe care oficialii echipei din localitatea administrată de primarul Daniel Dimulescu i-au transferat zilele trecute, a marcat toate cele trei goluri.

„Deocamdată, lotul pe care îl avem la dispoziție are puțini jucători. Sperăm să rezolvăm acest aspect în perioada imediat următoare, mai ales că, în week-end, vrem să mai jucăm un amical, cu o echipă de valoare. Leo și fratele său, Ionuț, se numără printre noutățile de la echipă. De asemenea, au mai venit alături de noi Alin Bucei, Aly Glodeanu, Bogdan Mihăilă și Ciprian Popescu. Ultimul dintre aceştia a reușit să dea și două pase de gol în partida din week-end. În plus, am adus și doi portari: Laurenţiu Giumelea (de la Sparta Rm. Vâlcea) şi Răzvan Rădulescu. Vom juca în Liga a IV-a în noul sezon, de aceea, e foarte important să facem din timp un lot cât mai bun”, a anunțat Mihai Hăloiu, oficialul echipei CS Mădulari.