Leo Săraru (SCM): “E prematur să vorbim de Liga a III-a. Dar rezultatele din amicale spun multe despre noi…”
SCM Rm. Vâlcea ocupă locul 2 în clasamentul Ligii a IV-a, la doar două puncte în spatele liderei Sparta Rm. Vâlcea. Clubul din Zăvoi care obiectivul de a promova în Liga a III-a la sfârșitul sezonului actual, de aceea, a și făcut transferuri puternice în iarnă. Leo Săraru a precizat că echipa la care evoluează are maturitatea necesară să gestioneze momentele cruciale ale sezonului. “Noi o luăm pas cu pas, iar în fiecare meci dăm totul. Ne antrenăm foarte bine de 1 an, au venit jucători noi în iarnă, iar asta se vede mult în calitatea jocului nostru. E concurență pe posturi, iar asta e benefic! Când te antrenezi bine, nu are cum să nu vină rezultatele bune. Plus că am făcut jocuri excelente în amicale. Dăești ne-a bătut doar cu 3-2, pe Costești i-am învins, iar cu Horezu am fost la înălțime. Cred că, în Liga a III-a, am fi în primele 6 echipe. Dar mai avem mult până acolo. Peste două etape, o vom întâlni pe Otăsău, iar cu Sparta vom juca pe final…”, a precizat Leo Săraru, jucătorul echipei SCM Rm. Vâlcea.




