Liberalii vâlceni au onorat memoria fostului prim-ministru și președinte liberal I. G. Duca, în cadrul unor ceremonii desfășurate în data de 29 decembrie, la Râmnicu Vâlcea și la Urșani – Horezu. Această dată a devenit deja tradițională pentru conducerea liberală de a omagia o mare personalitate politică din istoria acestui judeţ şi a întregii Românii. Personalitatea marcantă a lui I. G. Duca, un patriot și liberal desăvârşit, este legată atât de cariera sa politică în circumscripția vâlceană, cât și de viața personală, evidențiată prin numeroase acte caritabile făcute de acesta.
În semn de respect și recunoștință, membrii PNL Vâlcea, alături de figuri importante ale partidului, au depus coroane de flori la bustul lui I. G. Duca din parcul „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, au continuat cu o comemorare la bustul său din Horezu și o slujbă de pomenire la biserica din Urșani-Horezu. Cu această ocazie, domnul deputat Gigel Știrbu și domnul deputat Virgil Popescu au ținut cate un discurs prin care i-au adus un omagiu celui care a fost, în repetate rânduri, ministru în guvernele României Mari, Prim-ministrul guvernului și președinte al Partidului Național Liberal.
Printre cei care au luat cuvântul s-at aflat și Președintele Filialei PNL Vâlcea, profesor Cristian Buican, care a punctat faptul că destinul asumat al lui I.G. Duca reprezintă dovada sacrificiului suprem pe care un om politic l-a făcut pentru semenii săi. Printre participanți s-au numărat deputatul Laurențiu Nicolae Cazan, senator Claudia Mihaela Banu, Subprefectul județului Vâlcea, Victor-George Stănculescu, Secretarul de Stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Aurel Simion, numeroși primari, consilieri județeni și locali.
Ca semn al tradiției creștine, acțiunea a continuat cu o slujbă religioasă la biserica din Urșani – Horezu, acolo unde I.G. Duca a fost înmormântat alături de soţia sa. În cadrul acestei acțiuni omagiale, cei prezenți și-au exprimat respectul față de personalitatea și activitatea lui I.G. Duca și ne bucurăm de faptul că moștenirea înaintașilor noștri nu se pierde, ci dimpotrivă, continuă să fie un model pentru cetățenii români.
CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA 321071 alegători înscrişi în liste, 182585 alegători prezenţi, procentaj 56,86 % Voturi valabil exprimate pentru funcţia de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe