sâmbătă, iulie 18, 2026
Fotbal Național

Liga a III-a, 4 luni – fotbal, 8 – pauză! Cel mai scurt campionat din istoria fotbalului românesc se va încheia pe 30 aprilie / 1 mai

904Vizualizari
Din sezonul actual al Ligii a III-a au mai rămas doar şase etape de disputat, care se vor derula până la finele lunii viitoare, ultima fiind programată pe 30 aprilie – 1 mai. Apoi, pentru 80 dintre cele 100 de echipe angrenate în competiţie, vor urma patru luni de pauză, până în septembrie. După alte două săptămâni, adică, după desfăşurarea primei etape din play-off, alte 10 grupări din Liga a III-a vor fi în vacanţă, iar pe 29 mai, după manşa retur a finalelor pentru promovare, ultimul eşalon naţional va intra complet în hibernare până la toamnă.
Practic, dacă e să tragem linie, campionatul actual se va întinde doar pe durata a patru luni calendaristice, în celelalte opt echipele fiind în vacanţă. Astfel, s-a jucat fotbal din 11-12 septembrie şi până pe 13-14 noiembrie (zece săptămâni), după care au urmat patru luni de pauză. Partea a doua a campionatului a demarat pe 12-13 martie şi se va încheia pe 30 aprilie – 1 mai (opt săptămâni).
Să stai opt luni şi să joci doar patru, e o situaţie fără precedent în România şi probabil şi în lume, chiar şi în condiţiile actuale de pandemie! Vorba unei zicale, ca la noi, la nimeni, nu-i aşa!? În aceste condiţii, ideea FRF de a mări, din nou, numărul de participante din Liga a III-a (sau de a schimba formula de disputare) şi de a le asigura tuturor echipelor măcar 22, 26 sau chiar 30 de jocuri pe sezon, e mai mult decât normală.