Fotbal Național

Liga a III-a, eşalonul de unde nu retrogradezi niciodată! Vâlcea ar fi putut avea cinci echipe în ultima divizie naţională

440Vizualizari
De câţiva ani încoace, Liga a III-a a devenit un eşalon din care nu prea mai retrogradează nicio echipă pe teren, ci doar dacă nu mai are resurse financiare pentru a continua la nivel naţional. Şi în această vară s-a întâmplat la fel, FRF având probleme mari în tentativa de a aduna cele 100 de formaţii pentru alcătui 10 serii de câte 10 formaţii!!! Astfel, ambele echipe vâlcene care au participat în play-out (Flacăra Horezu – FOTO – și Cozia Călimănești) ar fi putut să joace mai departe la acest nivel, iar judeţul nostru ar fi avut acum nu mai puţin de cinci reprezentante!
Dacă oficialii ar fi vrut, și trupa antrenată de Vasile Ilinca ar fi continuat în Liga a III-a, deşi a ocupat ultima poziţie în clasament. Iar asta dacă ţinem cont că federalii s-au aflat într-o căutare asiduă de formaţii şi au invitat-o înapoi în Liga a III-a şi pe cea mai slabă echipă din sezonul precedent, Voinţa Limpeziş, care s-a clasat pe ultimul loc în Seria 2, cu 17 puncte în cont. În plus, şi din toamnă, vor evolua în ultimul eşalon naţional trei grupări care nici măcar nu şi-au câştigat acest lucru pe teren, o caracteristică întâlnită doar în România.
Motivele pentru care s-a ajuns la o asemenea situaţii sunt legate de numărul foarte mare de echipe din Liga a III-a. FRF menţine o ligă ultraumflată, cu 100 de echipe, cum nicio ţară din lumea asta nu are. În mod normal, ar trebui să fie cel mult 60 sau măcar se putea reveni la sistemul existent înainte de pandemie, cu cinci serii de 16 echipe, adică 80, în total. Ceea ce ar însemna că din ultimul eşalon naţional ar retrograda totuşi cineva! Pe de altă parte, şi seriile sunt alcătuite extrem de ciudat, e uşor să respeţi criteriul geografic şi să împarţi echipele cu „dedicaţie”. Cel mai probabil, resetarea Ligii a III-a (dar şi a Ligii a II-a!), va fi posibilă abia după ce Răzvan Burleanu îşi va încheia mandatul de preşedinte FRF.
Iată în continuare situaţia exactă a echipelor care au retrogradat din Liga a III-a sau n-au mai dorit să-şi continue activitatea la nivel naţional, dar şi lista formaţiilor din Liga a IV-a care n-au mai făcut saltul în eşalonul superior, deşi au obţinut promovarea pe teren:
• zece echipe nu au mai dorit să evolueze în Liga a III-a, deşi aveau acest drept: Viitorul Ianca, ACS Hamangia Baia, Flacăra Horezu, CSM Deva, Viitorul Șimian, Universitatea Craiova 2, Voința Lupac, Phoenix Buziaș, Șoimii Lipova, Victoria Carei;
• 11 retrogradate nu au mai vrut să continue în Liga a III-a, chiar dacă FRF le-a adresat invitaţii în acest sens: Viitorul Șuțești, FC Voluntari 2, Cozia Călimănești, CSO Turceni, FC „U” 1948 Craiova 2, CS Socodor, ACB Ineu, Industria Galda; în plus, au dispărut din Liga a III-a şi echipele care au abandonat în timpul campionatului: Viitorul Darabani, Foresta Suceava, Minerul Ocna Dej;
• 10 formaţii dintre cele 21 de retrogradate au ales să rămânî în Liga a III-a: Tricolorul Breaza, Olimpia MCMXXI Satu Mare, Petrolul Potcoava, AS SR Municipal Braşov, Progresul Fundulea, Viitorul Cluj, Gloria Lunca Teuz Cermei, Ciucaş Tărlungeni, Voinţa Limpeziş, CS Păuleşti;
• trei dintre nou-promovatele din Liga a IV-a nu s-au mai înscris în Liga a III-a: Oaşul Negreşti Oaş (Satu Mare), CS Iernut (Mureş), Viitorul Cireşu (Brăila); în locul acestora, FRF a invitat trei echipe care au pierdut barajele de promovare: CSL Ştefăneştii de Jos (Ilfov), ACSM Codlea (Braşov), Minerul Lupeni (Hunedoara); altfel, au mai apărut la nivel naţional Petrolul Ploiești 2 (ca „satelit” al echipei din Superligă) și ACS Sport Team Bucureşti (care până acum a fost reprezentată în Liga de Tineret).