Fotbal Național

Liga a III-a va porni la drum tot cu cinci serii de câte 16 echipe fiecare

2.13KVizualizari

Comitetul de Urgenţă al FRF (alcătuit din Răzvan Burleanu – preşedinte, Gino Iorgulescu – prim-vicepreşedinte şi Octavian Goga – vicepreşedinte) a luat decizia de a prelungi cu câteva zile termenul limită până la care echipele s-au mai putut înscrie în Liga a III-a. Iar asta deoarece până luni, 15 iulie, nu au putut fi completate toate locurile disponibile din ultimul eşalon naţional. Aşa cum se cunoaşte, pentru a evolua în viitorul sezon al Ligii a III-a, participantele au fost nevoite să achite, în premieră, inclusiv o garanţie financiară în valoare de 20 de mii de lei. Tocmai aceasta le-a creat mari probleme unor cluburi, care au întârziat plata către FRF.

Startul viitorului sezon e programat pe 24 august

Sezonul 2019-2020 al Ligii a III-a va porni la drum ca şi cel precedent, cu 80 de echipe, împărţite în cinci serii de câte 16. La final, vor promova în eşalonul superior formaţiile care se vor clasa pe locul 1, în timp ce 21 de echipe vor retrograda la judeţ. Este vorba de ocupantele locurilor 13-16, dar şi de cea mai slabă grupare de pe poziţia a 12-a, din toate cele cinci serii. Pentru stabilirea acesteia, se vor lua în calcul doar rezultatele înregistrate cu primele 11 clasate.
Noul sezon al Ligii a III-a va demara pe 24 august (dar unele meciuri se vor disputa cu siguranţă şi vineri, 23 august) şi se va încheia pe 30 mai 2020. Prima parte a sezonului se va încheia pe 30 noiembrie, în timp ce returul va începe pe 7 martie 2020. În tur, nu va fi programată nicio rundă intermediară, dar în retur vor fi două etape la mijlocul săptămânii: pe 8 aprilie (etapa a 21-a) şi 6 mai (etapa a 26-a).

LIGA A III-A / EDIŢIA 2019-2020
Calendarul competiţional

TUR

Etapa 1 – 24 august 2019
Etapa a 2-a – 31 august 2019
Etapa a 3-a – 7 septembrie 2019
Etapa a 4-a – 14 septembrie 2019
Etapa a 5-a – 21 septembrie 2019
Etapa a 6-a – 28 septembrie 2019
Etapa a 7-a – 5 octombrie 2019
Etapa a 8-a – 12 octombrie 2019
Etapa a 9-a – 19 octombrie 2019
Etapa a 10-a – 26 octombrie 2019
Etapa a 11-a – 2 noiembrie 2019
Etapa a 12-a – 9 noiembrie 2019
Etapa a 13-a – 16 noiembrie 2019
Etapa a 14-a – 23 noiembrie 2019
Etapa a 15-a – 30 noiembrie 2019

RETUR

Etapa a 16-a – 7 martie 2020
Etapa a 17-a – 14 mart:e 2020
Etapa a 18-a – 21 martie 2020
Etapa a 19-a – 28 martie 2020
Etapa a 20-a – 4 aprilie 2020
Etapa a 21-a – 8 aprilie 2020 (intermediară)
Etapa a 22-a – 11 aprilie 2020
Etapa a 23-a – 17 aprilie 2020
Etapa a 24-a – 25 aprilie 2020
Etapa a 25-a – 2 mai 2020
Etapa a 26-a – 6 mai 2020 (intermediară)
Etapa a 27-a – 9 mai 2020
Etapa a 28-a – 16 mai 2020
Etapa a 29-a – 23 mai 2020
Etapa a 30-a – 30 mai 2020