Diverse

Localitatea Vaideeni, reprezentată în continuare la cel mai înalt nivel în cadrul ACoR – Filiala Vâlcea

212Vizualizari
Săptămâna trecută, a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România – Filiala Vâlcea, iar cu această ocazie a fost aleasă noua structură de conducere. Funcţia de preşedinte va fi ocupată în continuare de social-democratul Daniel Băluţă (primarul din Vaideeni), în timp ce delegaţii au optat pentru liberalul Daniel Florin Paraschiv (comuna Frânceşti) – ca prim-vicepreşedinte.
Cei patru vicepreşedinţi ai ACoR – Filiala Vâlcea vor fi ecologistul Dumitru Ciorîcă (primarul comunei Cernişoara), liberalul Ion Bociog (Măldăreşti) şi social-democraţii Gheorghe Dinculescu (Mălaia) şi Toma Marius Peştereanu (Costeşti). În schimb, funcţia de secretar al Asociaţiei din judeţul nostru va fi ocupată de Aurora Măgura (PSD) – din Popeşti.
În plus, au fost aleşi şi doi membri ai filialei judeţene Vâlcea a ACoR: primarii social-democraţi Gheorghe Coadă (din Mitrofani) şi Viorel Herăscu (Tetoiu). La următoarea Adunare Generală, Consiliul Director al Asociaţiei va fi completat cu încă doi membri.