Lovitură de imagine pentru compania Râureni: va fi sponsorul principal al Cupei României la handbal! Parteneriatul a fost anunţat săptămâna trecută
2.17KVizualizari
De săptămâna trecută, compania vâlceană Râureni a devenit sponsorul oficial al Cupei României la handbal. Parteneriatul a fost anunţat de conducerea FRH, vineri, 20 ianuarie, cu prilejul unei conferinţe de presă. La întâlnirea cu mass media, pe lângă reprezentanţii companiei din Râmnic, a fost prezent, bineînţeles, şi preşedintele Federaţiei, Constantin Din.
„Avem încă o veste bună pentru iubitorii handbalului românesc: tradiția și valorile autentice conlucrează cu încredere. Cupa României își adaugă numele mărcii Râureni și va continua să ofere surprize plăcute, cu sprijinul partenerilor care ni se alătură, cu drag din natură”, a anunţat FRH, pe Facebook.

Dan Mutu, CEO Râureni: „Suntem foarte mândri de faptul că putem contribui la dezvoltarea unui sport cu tradiție în țara noastră”
Ulterior, a fost postată şi o informare de presă, pe site-ul oficial al FRH. „Cu drag din natură, Râureni intensifică susținerea handbalului românesc și dă numele competiției de tradiție și plină de surprize, Cupa României Râureni. Mizăm cu încredere pe ajutorul de nădejde al acestei mărci 100 % românești, cu un renume excelent, inclusiv la nivel internațional, cu o tradiție de peste 50 de ani. Dezvoltarea durabilă și împlinirile au nevoie de fani înfocați și de devotamentul partenerilor care ne susțin material, cu asumarea misiunii de a sprijini valorile autentice ale țării prin handbal, sportul național cu un potențial fantastic”, se spune în comunicatul dat publicităţii de FRH, cu ocazia semnării parteneriatului cu Râureni.





