miercuri, iulie 22, 2026
Diverse

Lovitură la Berbești! Minerul a îngenuncheat campioana CS Măciuca cu un sec 3-0: „Am bătut liderul, deci avem valoare!”

1.34KVizualizari

Recital de forță și o victorie de prestigiu uriaș pentru CSO Minerul Berbești! Băieții conduși din teren de Sorin Cojan au produs surpriza etapei și au administrat un sec și indiscutabil 3-0 liderului incontestabil al seriei, CS Măciuca, formație care și-a asigurat deja matematic promovarea în Liga a V-a. Minerii au jucat bărbătește, au lăsat în spate greșelile din trecut și au demonstrat că au pedigree de podium. Victoria a venit într-un moment greu, mai ales că în runda precedentă, Berbeștiul a comis o gafă de neiertat cu Oltețul Bălcești, scăpând printre degete două puncte, deși avea avantaj pe tabelă și doi oameni în plus pe gazon. Minerul a început meciul ca un taifun. Darius Golescu a deblocat tabela aproape instantaneu, în minutul 2, iar, în minutul 30, Andrei Donțu a semnat o fază de generic: l-a lobat elegant pe portarul oaspeților și a îndeplinit o simplă formalitate, împingând mingea în plasă cu capul pentru 2-0. În partea a doua a întâlnirii, deși s-au jucat cu ocaziile, gazdele au rămas compacte în defensivă, iar în minutul 75, Edi Bugaru  a închis tabela la un 3-0 de poveste!

Sorin Cojan: „Am jucat bărbătește! Mulțumim autorităților, vrem locul 3!”

La finalul confruntării, Sorin Cojan a ținut să își felicite coechipierii pentru atitudine, cu un accent deosebit pe linia defensivă, și a mulțumit oficialităților locale pentru sprijinul necondiționat: Am bătut liderul, deci avem valoare! Veneam după un meci greu cu Bălcești, când am arătat ca o echipă mică pentru că ai noștri au vrut să dea toți gol. Ne-am mobilizat cu Măciuca, deoarece vrem să terminăm sezonul pe locul 3. Am jucat bărbătește, în forță. Mulțumim domnului primar Petre Glomnicu și consilierilor, care ne-au susținut. Mulțumim echipei pentru lupta din teren, dar în special portarului și fundașilor, pentru că nu am primit gol!”, a punctat Cojan. Pentru Minerul Berbești urmează acum o ultimă deplasare de foc, la Oltețul Zătreni. Cu moralul la cote maxime după ce au îngenuncheat campioana, minerii merg la Zătreni cu un singur gând: victoria care să le asigure medaliile de bronz!