Luca Văduva pleacă la Mogoșoaia, unde va lupta pentru a ajunge în naționala U 15. Succes!
Luca Văduva va lua parte, începând de duminică și până miercuri, la o amplă acțiune care va avea loc la Mogoșoaia, pentru alcătuirea lotului național Under 15. Aici, el va susține o serie de teste fizice și tehnice, pentru a face parte din selecționata țării noastre.
“Am muncit enorm de mult să ajung aici. Fac fotbal de 6 ani, sub comanda domnului antrenor Puiu Nițulescu. Îi mulțumesc mult pentru implicare. E normal că am ceva emoții, dar sunt convins că mă voi descurca foarte bine. Eu evoluez pe postul de mijlocaș stânga și vreau să ajung cât mai departe în acest sport. Pe lângă antrenamentul pe care îl fac, mai joc fotbal aproape 2 ore pe zi”, a declarat Luca Văduva.
“Luca este singurul copil din Vâlcea care a fost selecționat pentru etapa finală. E un băiat muncitor, cu calități foarte bune. Îi doresc succes pe mai departe și să-și îndeplinească visul”, a precizat și Puiu Nițulescu, antrenorul la Viitorul Dăești.