miercuri, octombrie 16, 2024
Fotbal Județean

Lucian Briceag (Valea Mare): „Sunt convins că Vâlcea va avea trei echipe în Liga a III-a. Apoi, trebuie să ne gândim, din nou, şi la Liga a II-a!”

1.13KVizualizari

Lucian Briceag, reprezentantul echipelor de Liga a IV-a în Biroul Executiv al AJF Vâlcea, este convins că Minerul Costeşti va promova în Liga a III-a la finele sezonului. „Minerul Costeşti a demonstrat că domină fotbalul judeţean, exceptând sincopa cu Cozia Călimăneşti, dar se mai întâmplă şi la case mai mari aşa ceva. Eram copil când Vâlcea a mai avut trei echipe în Liga a III-a. Ar fi fenomenal să se întâmple asta din nou! Ideea e că trebuie să revenim acolo unde am fost acum câţiva ani: Liga a II-a. Acolo se joacă fotbalul-spectacol. Nu ne putem gândi la Liga I. E un vis mult prea departe şi nici nu cred că avem forţa financiară necesară să rezistăm la acest nivel”, a spus Lucian Briceag, de la Viitorul Valea Mare.