În această vară, la Pietrari, au demarat lucrările de modernizare şi dotare a dispensarului uman din comună. Potrivit primarului Nicolae Moraru, investiţia beneficiază de finanţare prin PNDL 2. Pentru acest proiect, Ministerul Dezvoltării a alocat suma de 1,01 milioane de lei, în vara anului 2017, dar, între timp, valoarea lucrărilor a crescut considerabil.
„Din păcate, lucrurile s-au mişcat mai greu în ceea ce priveşte modernizarea şi dotarea dispensarului uman din Pietrari, dar nu din vina administraţiei locale, aşa că abia anul acesta am putut să dăm drumul la lucrările propriu-zise. După scumpirea materialelor de construcţii şi după ce s-a aplicat ordonanţa de corelare a preţurilor cu cele din prezent, valoarea investiţiei a ajuns la 3,7 milioane de lei. Însă, este vorba de cheltuieli eligibile, pentru că Ministerul Dezvoltării a fost de acord cu suplimentarea fondurilor pentru acest obiectiv. E singurul dispensar uman din localitate şi trebuia să fie modernizat şi dotat, clădirea fiind foarte veche. Investiţiile erau absolut necesare! După încheierea lucrărilor, şi localitatea noastră va dispune de o unitate medicală frumoasă”, a subliniat primarul din Pietrari, liberalul Nicolae Moraru.
Proiectul „Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din Județul Vâlcea” a fost premiat pentru bune practici în utilizarea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe