Administrație

Lucrări de reabilitare, extindere şi dotare la dispensarul uman din comuna Guşoeni

36Vizualizari

În vara anului 2017, primarul Nicolae Concioiu a obţinut finanţare, prin PNDL 2, pentru modernizarea dispensarului uman din comuna Guşoeni. Potrivit alesului PSD, valoarea totală a lucrărilor propriu-zise se ridică la 1,4 milioane de lei. „Ca şi şcoala gimnazială pe care am reabilitat-o tot cu fonduri guvernamentale, dispensarul a fost construit în anii ’70, iar de atunci şi până în prezent nu s-a mai investit nimic în acea clădire. Vara aceasta, am turnat fundaţia, iar apoi ne-am ocupat de temelie, structura e una foarte solidă. Lucrările au avansat într-un ritm rapid”, a declarat Concioiu.

Unitatea medicală va dispune şi de un spaţiu special destinat copiilor, pentru consultaţii

„Proiectul de reabilitare, extindere şi dotare a dispensarului este unul foarte complex. Vom moderniza integral vechea clădire, care va fi izolată termic şi dotată cu centrală termică şi tâmplărie nouă. Pe lângă lucrările de la aceasta, vom construi şi un corp nou, destinat în exclusivitate copiilor, unde se vor face consultaţii medicale doar pentru cei mici. Cele două corpuri vor fi unite printr-un hol comun. În spaţiul destinat copiilor, vom amenaja un cabinet medical, o sală de consultaţii şi de tratament, dar şi un hol de aşteptare. Ca să nu întrerupem activitatea la dispensar în această perioadă, se lucrează, mai întâi, la construirea noului corp, după care vom muta medicul de familie în spaţiile create şi vom reabilita vechea clădire. Noul acoperiş va fi amplasat peste ambele corpuri ale dispensarului, pentru a da o imagine frumoasă intregii investiţii”, a adăugat primarul comunei Guşoeni.

Concioiu vrea să aducă la Guşoeni şi medici cu alte specializări decât cea primară şi de familie

Social-democratul a mai declarat că, după ce va finaliza toate investiţiile de la dispensar, va aduce la Guşoeni medici cu specializări diferite, pentru a oferi consultaţii locuitorilor, fără a se mai deplasa la Drăgăşani sau Rm. Vâlcea. „Vechiul corp al dispensarului uman dispune de mai multe spaţii, acum fiind funcţionale doar cabinetele de medicină primară şi medicină de familie. Pe viitor, vom amenaja acolo şi alte secţii medicale. Astfel, avem în plan să aducem şi medici cu alte specialitări (cardiologie, neurologie etc), care sunt la fel de necesare. Populaţia e foarte îmbătrânită, cu multiple probleme de sănătate, aşa că trebuie să ne gândim şi la aceste probleme ale oamenilor. În unele zile şi într-un interval orar anunţat din timp, medicii vor veni şi îi vor consulta pe locuitorii din Guşoeni. Având o infrastructură modernă, avem speranţa că vom reuşi să-i atragem pe medici să profeseze câteva ore şi în comuna noastră. Până acum, spaţiul insalubru, care nu era corespunzător desfăşurării unei activităţi medicale moderne, nu ne prea permitea acest lucru”, a conchis Nicolae Concioiu.

0
error: Content is protected !!