Din această primăvară, și Luminița Huțupan-Dinu a intrat în rândul sportivilor care promovează casele de pariuri. Fosta handbalistă de la Oltchim și actuala antrenoare cu portarii de la SCM Rm. Vâlcea a fost aleasă de Maxbet pentru un spot publicitar în care vorbește despre cele trei trofee câștigate consecutiv în Liga Campionilor la începutul anilor 2000. De două ori cu Krim Ljubljana (în 2001 și 2003), iar în 2002 cu Kometal Skopje. „Visam la cupa Ligii Campionilor, dar nu știam cum arată! Și mi-o doream enorm de mult! Și am câștigat-o! Nu o dată, ci chiar de trei ori! Performanța e tot ce ne dorim noi, sportivii! La asta visăm!”, spune Luminița Huțupan-Dinu, în reclama respectivă.
În același clip al companiei de pariuri sportive Maxbet mai apar portarii de fotbal Florin Prunea (care s-a aflat între buturile echipei naționale la Campionatul Mondial din 1994, când «Generația de Aur» a atins culmea: sferturile de finală), Rică Răducanu (marcator a 7 goluri în cariera sa și probabil singurul portar din lume care a fost surprins în… ofsaid), dar și comentatorul sportiv Emil Grădinescu (suporter Steaua / FCSB).
În ceea ce-o privește pe Luminița Huțupan-Dinu, de menționat mai este faptul că, pe lângă cele trofee ale Ligii Campionilor pe care le-a câștigat, ea a mai jucat alte două finale ale competiției cu Krim Ljubljana (în 2004 și 2006), dar le-a pierdut pe ambele. În 2005, ex-portărița de la Oltchim a devenit vicecampioană mondială cu naționala României, la turneul final din Rusia, sub comanda lui Gheorghe Tadici. Pentru performanțele sale, în 2024, Luminița Huțupan-Dinu a fost inclusă de EHF în „Hall of Fame”, alături de alte legende ale handbalului internațional.
În urmă cu câțiva ani, ea a mai avut o colaborare de acest gen și cu Carrefour, prin care a promovat imaginea lanțului de retail.
Săptămâna trecută, Consiliul de Administrație al FRH a votat o propunere care ar putea schimba radical handbalul autohton în următorii...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe