Diverse

Luna decembrie, bogată în cadouri pentru 300 de copii din comuna Dăeşti

163Vizualizari

Conducerea Primăriei Dăeşti, reprezentată de Ciprian Olaru şi George Popolan, a anunţat că, în decembrie, nu mai puţin de 300 de copii vor primi cadouri din partea administraţiei publice locale. Cei mici vor fi recompensaţi atât pe 6 decembrie, de Moş Nicolae, cât şi în ultima săptămână de şcoală, de Moş Crăciun. „E în tradiţia noastră să oferim cadouri copiilor cu prilejul sărbătorilor de iarnă, aşa că nu-i vom uita nici anul acesta pe cei mici. Elevii din Dăeşti vor primi daruri şi de la Moş Nicolae, şi de la Moş Crăciun. În total, 300 de copii din localitate vor fi răsplătiţi, în luna decembrie, cu pacheţele care vor conţine fructe, dulciuri şi răcoritoare. În acest calcul, i-am inclus şi pe cei de la grădiniţă. Îi iubim din suflet pe cei mici şi nu putem decât să-i răsplătim cum se cuvine”, a transmis George Popolan.
Acesta a mai dezvăluit că, la finele săptămânii trecute, elevii din Dăeşti au sărbătorit cum se cuvine Ziua Naţională a României, prin două spectacole cultural-artistice la care şi-au adus contribuţia zeci de copii. „Vinerea trecută, am participat la două acţiuni frumoase în localitate, menite să cinstească ziua de 1 decembrie, în speţă, sărbătoarea tradiţională a tuturor românilor. Acestea au fost organizate de grădiniţa cu program prelungit şi de şcoala din Dăeşti. Prin grija dascălilor, ambele au fost extrem de bine puse la punct, cu multe cântece patriotice şi surprize”, a încheiat reprezentantul Primăriei Comunei Dăeşti, George Popolan.

0
error: Continut protejat !!