miercuri, aprilie 23, 2025
Diverse

Luna trecută, ploile abundente au produs pagube de 1,5 milioane de lei, la Păuşeşti Măglaşi

452Vizualizari
Luna trecută, ploile abundente au produs pagube însemnate în comuna Păuşeşti-Măglaşi. Potrivit primarului Alexandru Dediu, acestea s-au ridicat la aproximativ 1,5 milioane de lei, fiind afectate mai multe drumuri de interes local. „Şi la Păuşeşti-Măglaşi, ne-am lovit de probleme în privinţa stării drumurilor, din cauza ploilor abundente de luna trecută. În total, au fost afectate vreo 5 kilometri de străzi, iar devizul se ridică la circa 1,5 milioane de lei. Ne-am adresat în scris Instituţiei Prefectului şi ISU Vâlcea, iar reprezentanţii celor două instituţii au venit în localitatea noastră pentru a constata cum se prezintă situaţia şi ce daune s-au produs. Rămâne de văzut dacă şi când vom primi bani de la Guvern pentru a repara drumurile distruse”, a declarat Alexandru Dediu.