Week-end-ul trecut, CS Vâlcea 1924 şi-a trecut în cont cel de-al doilea succes din Grupa Valorică 1-8 a Ligii I de baschet masculin. Astfel, după victoria obţinută în deplasare, în runda inaugurală (86-72, cu CS Politehnica Iaşi), „lupii negri” au învins-o de această dată pe Agronomia Bucureşti. Partida a avut loc week-end-ul trecut, mai precis duminică, 12 februarie, în sala de sport a Liceului Sanitar „Antim Ivireanul”, din Rm. Vâlcea, şi s-a încheiat cu scorul de 89-75 pentru formaţia antrenată de Hristu Şapera şi Angel Santana. În prima parte a campionatului, echipa din Capitală a ocupat locul 3 în Seria B, în timp ce gruparea noastră a fost vicelideră în Seria A.
După primele două runde din faza secundă a campionatului, CS Vâlcea 1924 se află pe locul 2 în clasament, având victorii pe linie, la fel ca lidera CSM Corona Braşov, vechea cunoştinţă a „lupilor negri” din Seria A. Echipa de la poalele Tâmpei e singura de la acest nivel care a câştigat toate meciurile jucate: 12 în prima parte a sezonului şi două în Grupa Valorică 1-8.
La finalele acestei săptămâni, în etapa a treia, baschetbaliştii vâlceni vor evolua în fieful echipei Laguna Bucureşti 2, care a terminat pe prima poziţie în Seria B.
Pe 17 decembrie 2025, Bogdan Matei și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport, invocând motive...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe