Handbal

Luptă în trei pentru cele două locuri care duc în sferturile Ligii Europene: Thuringer HC, SCM Rm. Vâlcea şi Paris 92

44Vizualizari
Duminică, 15 ianuarie, în celălalt meci din Grupa D a Ligii Europene, Thuringer HC s-a impus fără probleme în deplasare, în faţa echipei Praktiker-Vac. Scorul final a fost 34-28 pentru nemţoaice, care au condus însă la un moment chiar şi cu 12 goluri diferenţă (25-13 şi 26-14, în minutele 36 şi 37). Rezultatul categoric din Ungaria face ca formaţia germană să devină favorită la calificarea în sferturi, mai ales că, în runda inaugurală, s-a impus, pe teren propriu, şi în faţa echipei Paris 92, cu 28-24.
Pentru locul secund, se vor duela SCM Rm. Vâlcea şi gruparea franceză, meciul decisiv pentru calificare urmând să aibă loc sâmbătă, 11 februarie, în Sala Traian. Poate tocmai de aceea, cele trei goluri marcate pe final de „municipale”, în meciul din Hexagon, prin care s-au apropiat de la 24-19, la 24-22, ar putea fi foarte importante în bătălia aprigă pentru sferuri. Rezultatul strâns care s-a consemnat este bun, dacă Vâlcea şi Paris vor fi „cap la cap” la final. La egalitate de puncte, în eventualitatea unei victorii la un scor mai mare pe teren propriu, echipa din Sala Traian va accede în faza următoare a competiţiei europene.
Fără îndoială, un rol important în lupta pentru calificare în sferturi vor avea şi rezultatele înregistrate de SCM Rm. Vâlcea şi Paris 92 împotriva echipei Thuringer HC. Cât despre Praktiker-Vac, care a pierdut la scor în România şi n-a avut nicio şansă de victorie nici cu formaţia germană, în mod sigur, aceasta va fi doar sparring-partner pentru celelalte trei formaţii din Grupa D a Ligii Europene, fiind greu de crezut că va obţine vreun punct până la final.

HANDBAL FEMININ / LIGA EUROPEANĂ
GRUPA D

Etapa 2

Duminică, 15 ianuarie
PARIS 92 – SCM RM. VÂLCEA 24-22 (10-10)
PRAKTIKER-VAC – THURINGER HC 28-34 (13-21)

Clasament

1. THURINGER HC 2 2 0 0 62-52 4p.
2. SCM RM. VÂLCEA 2 1 0 1 62-54 2p.
3. PARIS 92 2 1 0 1 48-50 2p.
4. PRAKTIKER-VAC 2 0 0 2 58-74 0p.

Etapa 3

Duminică, 22 ianuarie
PRAKTIKER-VAC – PARIS 92 (17.00)
THURINGER HC – SCM RM. VÂLCEA (19.00)
• Orele de start corespund fusului orar din România.