Fotbal Județean

Mădălin Roșu a revenit pe teren cu „dublă” și două pase de gol, după ce a fost la un pas de moarte. Alex Concioiu – două goluri pentru CS Gușoeni!!!

1.68KVizualizari
În primele 60 de minute ale partidei programate week-end-ul acesta, CS Gușoeni a jucat de la egal la egal, pe teren propriu, contra celor de la Alutus Sălătrucel. Echipa de lângă Drăgășani a deschis scorul în minutul 3, prin Mădălin Roșu (refăcut după accidentul de mașină de acum câteva săptămâni, când a fost la un pas de moarte). Oaspeții au revenit rapid și au punctat două minute mai târziu, pentru 1-1. Alex Concioiu, oficialul echipei de pe locul 2 din Liga a V-a, ne-a oferit mai multe informaţii despre acest duel, câştigat până la urmă de CS Guşoeni cu 6-2.
„A fost chiar nebunie în primele minute! După 1-1, am reușit să trecem pentru a doua oară în avantaj (2-1), dar, în minutul 12, Sălătrucel ne-a egalat din nou: 2-2. La acest rezultat, adversarii au avut gol anulat pentru un fault în atac. În minutul 42, Mădălin Roșu a dus scorul la 3-2. Alutus Sălătrucel a primit la scurt timp, mai exact, în minutul 50, o lovitură de la 11 metri, care a fost apărată însă de portarul nostru, Ciprian «Max». Vă dați seama, asta s-a întâmplat într-un moment cheie, psihologic chiar… Cred că acest moment i-a demoralizat destul de mult pe adversari. După aceea, am început să jucăm mult mai bine, iar ocaziile au curs la poarta adversă. Bogdan Maria a făcut 4-2 pentru noi”, a spus Alex Concioiu.
„Ultimele două goluri au fost marcate de către mine, după o lungă perioadă în care nu am mai jucat. Am fost nevoit să intru pe teren din cauză că nu am avut la dispoziție un lot atât de numeros. De precizat că ambele pase de gol au venit de la Mădălin Roșu, care, prin urmare, poate fi declarat cel mai bun jucător al meciului. Aș dori să remarc evoluția tuturor colegilor mei, cu un plus pentru Milan Mitrache (care s-a mișcat extrem de bine pe teren) și pentru Lucian Răducu, pentru că și-a făcut excelent treaba pe linia de fund, reușind să oprească patru acțiuni adverse extrem periculoase pe spațiul porții noastre”, a mai detaliat Alex Concioiu.