vineri, martie 13, 2026
Diverse

Mădălin Târș (Malaia), după eșecul cu Berbești: “Felicităm adversarii, dar golul 3 l-au dat din ofsaid!”

788Vizualizari

Foresta Malaia a fost eliminată din Cupa României, după ce a pierdut partida disputată în deplasare, în faza optimilor, cu CSO Minerul Berbești. Mădălin Târș, reprezentantul “pădurarilor”, și felicitat adversarii pentru performanță, chiar dacă – spune el – golul calificării, de 3-2, din minutul 94, a fost înscris dintr-o situație cât se poate de clară de ofsaid. Golul prin care am pierdut a fost marcat din ofsaid clar! Nu știu de ce nu a ridicat arbitrul asistent fanionul, pentru că s-a văzut din tribună asta. Oricum, nu e niciun motiv de supărare că am pierdut, mai ales că am avut 7 copii de 18 ani, plus unul de 16 ani în teren. Dacă nu joacă acum, în cupă, să aibă cât mai multe partide oficiale la activ, când să joace?! Jucătorii cu experiență nu pot veni de la Sibiu la Berbești, pentru un meci de cupă. Oricum, ne-am comportat foarte bine. În minutul 2, Dodo Glăvan a dat peste poartă, din câțiva metri. El a înscris ambele goluri pentru noi. E clar: adversarii au avut ocazii mai clare, dar și noi ne-am creat câteva situații bune de a marca, nu cum au declarat ei. Beleț, Ileana, Maniu, Cornel – mai exact, 6 titulari nu au fost la acest meci! În prima etapă din returul Ligii a IV-a, avem meci cu Călimănești, acasă. Ca să fim ironici, am odihnit cei 7 titulari, să avem șanse mari de victorie”, a declarat Mădălin Târș, oficialul echipei Foresta Malai.